Un bărbat care a incendiat o femeie în plină stradă, lăsat liber de Parchet. „Măsura controlului judiciar este proporţională cu gravitatea acuzaţiei”, susţine procurorul Oliver Teodorescu

Comentează
Arhiva foto

Luni, 12 octombrie 2020, Mutaşcu Petru a turnat benzină peste o femeie de 57 de ani și apoi i-a dat foc. Victima este internată în spital, cu arsuri de gradul 2 şi 3, dar procurorul care cercetează tentativa de omor a decis să nu ceară arest preventiv pentru Mutaşcu.

Incidentul s-a petrecut în centrul satului Verendin din judeţul Caraş-Severin, pe drumul care leagă Caransebeș de Orșova. Era ora 7:00 dimineaţa, iar localnicii, alertaţi de ţipetele de durere ale femeii, au sărit să stingă focul. Tot ei au fost şi cei care au sunat la 112.

Furios că i-a picat înţelegerea pentru o casă

Femeia incendiată nu locuieşte în Verendin, dar are acolo o casă rămasă de la părinţi, pe care intenţiona să o vândă.

Cu 6 luni în urmă, ea a vorbit cu Mutaşcu să-i lase casa lui pentru 10.000 de euro şi, drept avans, bărbatul i-a dat atunci o mie de euro.

Dar înţelegerea n-a fost bătută-n cuie de vreo hârtie semnată sau de vreun act încheiat între cei doi.

Mutaşcu locuia în acel sat, iar în casa arvunită de el a cazat doi oameni care munceau în gospodăria lui. În vară, femeia a constatat că din curte începuse să-i dispară lucruri: ţigla ceramică ce fusese depozitată în podul casei, dar şi o căruţă, pe care bărbatul i-a zis că a dus-o la un muzeu din Timişoara.

Femeia s-a răzgândit şi n-a mai vrut să încheie afacerea cu el. L-a anunţat pe Mutaşcu zilele trecute că s-a decis să vândă casa altcuiva şi că lui îi dă înapoi mia de euro. Au discutat prin telefon iar bărbatul, deşi nervos că înţelegerea căzuse, părea că s-a împăcat, în cele din urmă, cu situaţia.

Luni dimineaţă, cei doi s-au întâlnit în centrul satului, pentru ca femeia să-i înapoieze avansul. ”Şi dobânda?”, a întrebat-o Mutaşcu. ”Ce dobândă?!”, s-a mirat femeia. ”Dobânda la banii pe care i-ai ţinut. Ce dobândă îmi dai?” Femeia i-a amintit că el a folosit casa atâtea luni, fără să plătească ceva, şi i-a zis că nu-i dă nicio dobândă.

”Imediat, am simţit ceva ud pe faţă şi apoi flăcările”, le-a mărturisit victima rudelor sale.

Incendiatorul: ”Ce ţi-am ars-o pe cumnată’ta!”

Mutaşcu venise la întâlnire pregătit cu o sticlă de benzină pe care a turnat-o în capul femeii, şi apoi a aprins-o cu bricheta. În decizia lui, n-a contat nici faptul că se aflau în centrul satului, unde oamenii puteau să-l vadă, nici că în apropiere erau amplasate camere de supraveghere video.

Ba chiar, susţin cei care au intervenit pentru a ajuta femeia, bărbatul n-a plecat de acolo după ce a incendiat-o, ”stătea şi se uita, mândru de ce a făcut”.

Rudele victimei spun că, după incident, înainte să vină poliţia, Mutaşcu l-a sunat pe unul dintre cumnaţii femeii şi l-a întrebat direct: ”Ce zici, Petre? Ce ţi-am ars-o pe cumnată’ta!”.

Procurorul n-a vrut să ceară arestarea

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. Avea arsuri pe 11% din suprafaţa corpului: pe faţă, pe gât şi pe spate, pe ambele braţe, dar şi la căile respiratorii.

”Viaţa victimei a fost pusă în primejdie”, a precizat medicul legist, iar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş - Severin a fost deschis un dosar pentru tentativă de omor ce i-a fost repartizat procurorului Oliver Teodorescu.

Mutaşcu Petru fusese reţinut de poliţişti dar procurorul a dispus, în aceeaşi zi, controlul judiciar pentru 60 de zile şi l-a lăsat în libertate.

”Măsura controlului judiciar este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului”, susţine procurorul Teodorescu în ordonanţa în care menţionează şi faptul că Mutaşcu Petru are antecedente penale.

Ce prevede legea

Conform Codului de Procedură Penală, măsura arestării preventive poate fi luată dacă, din probe, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții sau o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală a unei persoane și ”se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

Incidentul din satul Veredin ne aminteşte de Ion Turnagiu, criminalul în serie care, în iunie anul acesta, a incendiat o fată de 17 ani, într-o localitate din Mehedinţi.

Incendierile motivate de răzbunare sunt comise ”ca represalii pentru nedreptăți, reale sau imaginate, percepute de infractor”, spun profilerii FBI, în ”Manualul de clasificare a criminalității”. Infracțiunile de acest tip sunt caracterizate, de obicei, de existenţa unei relații anterioare între victimă și infractor, iar de foarte multe ori, există dovezi ale premeditării, combinate cu utilizarea acceleratorilor (benzină, alcool etc.).

După incendiu, infractorul îşi exprimă sentimentul de ușurare și o satisfacție de scurtă durată și manifestă o atitudine nepăsătoare față de victimă, spun profilerii FBI.

Astăzi, victima lui Mutaşcu Petru e în continuare la spital. Are dureri insuportabile şi chipul mutilat de arsuri, iar ”el se laudă prin sat că nimeni nu-i poate face nimic”, spun rudele femeii. În casa victimei, cea pe care Mutaşcu dorea să o cumpere, locuiesc şi acum angajaţii lui.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Bucureștiul devine, între 14 și 20 septembrie, capitala gastronomiei odată cu prima ediție a Bucharest Food Week. Sursă foto: Shutterstock
13:29
Meniuri speciale de la 69 de lei, pentru gurmanzi, în 100 de restaurante din București: ce se întâmplă între 14 și 21 septembrie
Castel Apafi
Analiză
13:00
Castelul renascentist din Sibiu, unde acum 350 de ani s-a pierdut autonomia Transilvaniei, restaurat cu fonduri europene
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
13:31
Ce se întâmplă în prima săptămână la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Băieții sunt privilegiați”. Detalii din noul show de la PRO TV prezentat de Adelina Pestrițu
Nadia Comăneci | Foto: Getty Images
12:24
Ce salariu ar avea Nadia Comăneci la PRO TV. A înlocuit-o pe Carmen Tănase în juriul de la „Românii au talent”
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni, răspuns pentru HotNews: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Ultimele știri
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
13:54
În 1959, SUA au construit un „oraș sub gheață” în Groenlanda. 65 de ani mai târziu, NASA a văzut tunelurile bazei secrete la 30 de metri adâncime
13:51
Premiile Emmy 2026: The Pitt și Hacks, printre favorite – lista completă a nominalizărilor
13:33
Temperaturi de vară urmate de ploi și o răcire accentuată. Prognoza meteo ANM pentru perioada 14-27 septembrie 2026
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pepene roșu murat într-un borcan de sticlă, cu felii proaspete pe o farfurie în fundal.
13:12
Fructe murate: deliciul care va deveni vedeta platourilor tale festive
muzeul astra sibiu - proiectiul aurul apusenilor
12:39
Muzeul ASTRA din Sibiu lansează proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare” în încercarea de a transforma fostele zone miniere în trasee turistice
Imagine cu aviaone care rulează pe o pistă a aeroportului din Mumbai, India, având în prim-plan un Boeing 747
12:21
Ce înseamnă termenii pe care îi auzi în avion: mayday, turbulență, holding
O casă cu etaj și mansardă, într-o curte plină de trandafiri. Are gardul galben și acoperișul din țiglă roșie
11:36
O casă de 130 de metri pătrați, cu două terase și multiple anexe, se vinde în Banatul sârbesc cu 33.000 de euro
Aeroportul Internațional Incheon, Coreea de Sud
10:50
Coreea de Sud pariază pe jocurile video pentru a-și promova turismul. Peisajele dintr-un viitor joc vor fi reconstruite după locații reale
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
Toto Dumitrescu  este dus la poliție
Analiză
10:00
Toto Dumitrescu scapă de pușcărie pentru părăsirea locului accidentului. Motivarea instanței, pe scurt: „A fugit, dar s-a căit”
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare