Individul care s-a urcat beat la volan cu o alcoolemie aproape de comă alcoolică, a scăpat mașina de sub control și a părăsit carosabilul. Din fericire, nu a lovit niciun pieton, însă s-a oprit într-un bloc și a fost nevoie de intervenția Descarcerării pentru a-l scoate din mașină.

Un bărbat care s-a urcat beat la volan a intrat cu mașina într-un bloc din Constanța/ FOTO

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, șoferul în vârstă de 54 de ani a condus un autoturism dinspre bulevardul Aurel Vlaicu spre un supermarket din municipiu. La un moment dat, acesta a pierdut controlul direcției de mers către dreapta, izbindu-se puternic cu un imobil.

Un bărbat care s-a urcat beat la volan a intrat cu mașina într-un bloc din Constanța/ FOTO

La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Ambulanței, pompierilor de la SMURD și Poliției Rutiere. Aceștia din urmă au constatat că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, testarea cu etliotestul indicând 1,06 g/l alcool pur în aerul respirat.

După ce a fost scos dintre resturile mașinii de către pompieri, șoferul a fost preluat de echipajul medical și transportat la Spitalul Județean Constanța, conștient, cu un traumatism cranio cerebral.

Pe numele său a fost deschis dosar de cercetare penală.

Citește și: CAMPANIE LIBERTATEA/Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă. Poveștile care ar putea să ne ajute să înțelegem și, poate, să reparăm (VIDEO)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.