“Ieri, 6 august, poliţiştii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale au depistat în oraşul Voluntari, judeţ Ilfov, un cetăţean olandez, în vârstă de 28 de ani, urmărit internaţional, la solicitarea autorităţilor olandeze, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor şi ameninţare”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Potrivit poliției, persoana în cauză ar fi lovit victima cu un ciocan la nivelul capului, spunându-i, în acelaşi timp, “o să te omor”.

Victima a rămas în viaţă cu mult noroc, datorită zonei în care a fost lovită şi anume puţin deasupra tâmplei.

Bărbatul a fost depistat în urma cooperării prin reţeaua ENFAST dintre Poliţia Română şi autorităţile olandeze.

Persoana urmărită a fost prezentată Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus arestarea provizorie pentru 15 zile, în vederea predării.

Citeşte şi:

Prima reacție a principalului suspect în cazul uciderii lui Emi Pian: “Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață!”

Coronavirus în România, 7 august | Cel mai ridicat număr de cazuri noi înregistrat într-o zi: 1.378. Au fost confirmate 50 de decese, un număr fără precedent

Generalul Oprea, cel care a organizat Spitalul Suceava, delegat să coordoneze DSP București. Ministrul Tătaru: “Să pună disciplină militară!”

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021