Incidentul a avut loc în această dimineață în jurul orei 07:00 în Pitești. Din primele date bărbatul de 27 de ani a căzut de la etajul trei al unui bloc de locuinţe de pe strada Alunului, din cartierul Găvana.

La faţa locului a fost trimis un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti, care a constatat că cele sesizate se confirmă.

„Din verificările preliminare, rezultă că bărbatul ar fi căzut, accidental, de la etajul trei al unui bloc, unde se afla la o petrecere”, a transmis IPJ Argeş.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a menţionat că victima a suferit multiple politraumatisme, traumatism cranio-cerebral şi traumatism toraco-abdominal. El a fost transportat conştient la spital pentru îngrijiri medicale. 

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.