Poliţia l-a identificat pe autorul atacurilor ca Zephaniah McLeod, în vârstă de 27 de ani, care s-a prezentat miercuri dimineață în fața Curții Magistraților din Birmingham prin link video, vorbind doar pentru a confirma detaliile personale, scrie Sky News.

McLeod este acuzat de uciderea lui Jacob Billington, 23 de ani, care a decedat după ce a fost înjunghiat în gât, potrivit Agerpres.

Un bărbat de 27 de ani este acuzat de crimă şi tentative de crimă după atacurile de la Birmingham

Jacob Billington FOTO: Sky News

De asemenea, McLeod este acuzat de rănirea altor şapte oameni, atacurile având loc duminică, începând cu ora locală 00:30, într-o perioadă de aproximativ două ore, în patru locuri din zona centrală din Birmingham.

Dintre cei răniţi, un tânăr de 19 ani şi o femeie în vârstă de 32 de ani se află în stare critică, iar celelalte cinci victime au răni mai puţin grave.

Motivul atacurilor este încă necunoscut. Poliţia nu presupune că ar fi vorba de un act terorist şi a declarat anterior că victimele par să fi fost alese la întâmplare.

Zephaniah McLeod, principalul suspect, a fost arestat într-un raid dramatic în zorii zilei de luni, 7 septembrie, relatează The Sun.

Arestarea sa a avut loc la mai puțin de 24 de ore după ce ar fi declanșat un atac cu cuțitul în centrul orașului Birmingham.

Ad placeholder

McLeod a fost închis timp de trei ani în 2017, dar a fost eliberat în aprilie anul acesta la jumătatea pedepsei.

Ulterior, a apărut că suferă de probleme ”grave” de sănătate mintală, dar nu se știu prea multe despre el.

Citeşte şi:

Prima zi de școală în pandemie – obiceiuri și tradiții în prima zi de școală din întreaga lume

Reacția OMS, după ce AstraZeneca și Oxford au întrerupt faza finală a testelor pentru vaccinul împotriva COVID-19

Accident feroviar în Cehia. Zeci de persoane dintr-un tren de pasageri au fost rănite, iar unele sunt în stare critică

Un fost fotbalist de Champions League a câștigat alegerile și a devenit primar în comuna în care a copilărit. Candidatul PSD a fost zdrobit
PARTENERI - GSP.RO
Un fost fotbalist de Champions League a câștigat alegerile și a devenit primar în comuna în care a copilărit. Candidatul PSD a fost zdrobit
Ce legătură este, de fapt, între Nicușor Dan și Elena Udrea. S-a aflat acum!
PARTENERI - PLAYTECH
Ce legătură este, de fapt, între Nicușor Dan și Elena Udrea. S-a aflat acum!
Horoscop 29 septembrie 2020. Vărsătorii s-ar putea să scape de senzația de apăsare din ultima vreme
HOROSCOP
Horoscop 29 septembrie 2020. Vărsătorii s-ar putea să scape de senzația de apăsare din ultima vreme
Un activist nigerian a reușit să creeze o clasă virtuală high-tech de care beneficiază deja 1.000 de elevi
Scoala9.ro
Un activist nigerian a reușit să creeze o clasă virtuală high-tech de care beneficiază deja 1.000 de elevi
EXCLUSIV! Lovitură de teatru. Primul om care pleacă din echipa Gabrielei Firea. Prima reacţie
Telekomsport
EXCLUSIV! Lovitură de teatru. Primul om care pleacă din echipa Gabrielei Firea. Prima reacţie