Pe 28 mai, fiul lui, în vârstă de 6 ani, n-a ajuns la timp la toaletă și a urinat pe covorul din cameră. Când s-a întors de la muncă și a văzut ce a făcut copilul, bărbatul a decis să-l pedepsească, a anunțat brasovtv.com

Părintele a crezut că micuțul furase o sticlă cu apă

Bărbatul l-a lovit pe copil cu un băț peste obraji și cu un lighean peste picioare. În plus, l-a pus să stea la colț, cu mâinile ridicate, timp de o oră și nu i-a dat de mâncare în acea zi.

Copilul are nevoie de patru zile de îngrijiri medicale. Părintele a ajuns în beciul Poliției Brașov, pentru 30 de zile, în urma unei decizii a unui judecător de drepturi și libertăți al Judecătoriei Brașov. Bărbatul poate contesta, însă, decizia la Tribunalul pentru Minori și Familie din Brașov.

Bărbatul este învinuit că și-ar mai fi lovit copilul și cu alte ocazii.  Inculpatul le-a spus anchetatorilor că i-a aplicat fiului său o corecție și din cauză că ,,a crezut că furase o sticlă cu apă de la un coleg”.


Sigla Roche, multinațională farmaceutică elvețiană, apare în succesele programului de guvernare PSD pe Sănătate! Roche spune că „imaginea a fost folosită fără permisiunea noastră”, iar PSD invocă o „breșă de securitate”!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.