Accidentul nu s-a soldat cu victime, însă bărbatul de 31 de ani l-a amenințat pe celălalt șofer implicat cu un pistol de tip airsoft și l-a constrâns să îi dea 950 de lei pentru daunele produse, bani care i-au fost dați înapoi la puțin timp.

Polițiștii orădeni s-au sesizat din oficiu în urma unei postări din mediul online, identificând în scurt timp atât victima, cât și persoana bănuită de comiterea faptei.

„Acesta este bănuit de poliţiştii orădeni că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 11.40, în timp ce se afla la intersecţia străzii Seleuşului cu strada Cardinal Iuliu Hossu din municipiul Oradea, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia nu au rezultat victime, prin ameninţarea cu un pistol de tip airsoft, l-ar fi constrâns pe un tânăr de 20 de ani, din Oradea, conducătorul celuilalt vehicul implicat în evenimentul rutier, să îi remită suma de 950 de lei pentru daunele produse, bani care, de altfel, i-au fost remişi la scurt timp, provocând prin aceste acţiuni o stare de temere şi indignare şi tulburând astfel ordinea şi liniştea publică”, informează Poliţia judeţeană Bihor.

În cursul zilei de marţi, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei l-au prezentat pe agresor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul a cerut pe numele acestuia mandat de arestare preventivă, magistraţii Judecătoriei Oradea admiţând propunerea.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Viva.ro
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Mircea Badea știe care e cea mai tare dietă pentru a slăbi. E foarte simplu de urmat
FANATIK.RO
Mircea Badea știe care e cea mai tare dietă pentru a slăbi. E foarte simplu de urmat
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
Observatornews.ro
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Orangesport.ro
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Unica.ro
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună
HOROSCOP
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună