Un bărbat în vârstă de 40 de ani a mers împreună cu tatăl său la o carieră de piatră dintr-un sat vecin. Acolo, cei doi au băut strașnic, a notat deschide.md.

Pe drumul spre casă, cei doi s-au luat la ceartă. „Fiul a oprit mașina la intrarea în sat, l-a coborât pe tatăl său din automobil și l-a luat la pumni, după care l-a lăsat și s-a dus într-o direcție necunoscută.

Bărbatul bătut și-a sunat soția, iar aceasta a solicitat intervenția unui echipaj de poliție”, a spus o sursă din rândul anchetatorilor.

La fața locului s-a deplasat grupa operativă din cadrul IP Edineț, care au găsit la adresa comunicată ddoar femeia și pe soțul său.

Aceasta le-a spus polițiștilor că fiul ei, în vârstă de 40 de ani, a luat o armă pe care o deținea ilegal, a urcat într-un automobil de marca Citroen și a plecat într-o direcție necunoscută.

Polițiștii din Edineț au alertat toate serviciile din cadrul IP Edineț și au început imediat căutările, iar spre seară automobilul de marca Citroen Berlingo, a fost surprins în centrul satului Gordinești, raionul Edineț.

„Șoferul a fost somat de către angajații de poliție Edineț să tragă automobilul pe dreapta, însă acesta nu s-a conformat și a continuat să se deplaseze, iar polițiștii s-au luat din urma lui.

Șoferul se deplasa spre adresa de domiciliu, acesta locuia în aceeași curte cu părinții săi, dar în case diferite. Când a ajuns în proximitatea curții sale, a oprit automobilul, a luat pușca pe care o deținea ilegal și din motive necunoscute s-a împușcat în regiunea gâtului.

Din nefericire, bărbatul a murit pe loc”, a mai dezvăluit sursa din anchetă.

Bărbatul era căsătorit, avea trei copii minori, iar soția sa se află la muncă peste hotare.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații