MENIU CAUTĂ
28 Iun. 2018 13:14

Un bărbat şi-a ucis 21 de colegi de muncă otrăvindu-le mâncarea

Distribuie

Germania are de-a face cu un criminal în serie pe care presa străină l-a numit "Otrăvitorul de sandvișuri". Autoritățile cred că bărbatul a ucis până la 21 de oameni prin presărarea unui praf toxic în mâncarea lor.

Autoritățile cred că bărbatul și-a ucis, în decurs de 18 ani, 21 de colegi de la locul său de muncă. Acesta a folosit o substanță toxică pe care a presărat-o în mâncarea lor.

Suspectul a fost arestat după ce a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce punea ceva în mâncarea colegilor lui, potrivit mirror.co.uk.

Poliția a declarat că a arestat un bărbat de 56 de ani suspect că ar fi încercat să-și omoare colegii de la o companie din Schloss Holte-Stukenbrock, Germania.

Numele bărbatului nu a fost dat publicității, de asemenea nu au numit nici compania la care bărbatul a lucrat timp de 38 de ani.

Ultima potențiala victimă a „Otrăvitorul de sandvișuri” a observat ceva suspect în mâncare și și-a anunțat șeful și autoritățile. Testul făcut asupra prafului pe care bărbatul l-a presărat în mâncare a arătat că acesta era otravă care ar fi putut provoca daune grave organelor.

În urma percheziției efectuată la apartamentul suspectului, poliția a găsit mai multe substanțe toxice, printre care mercur, plumb și cadmiu.

Investigația a dus la o descoperire șocantă. Din anul 2000, până în prezent, 21 de angajați ai aceeași companie au murit în urma atacurile de cord sau cancer cu puțin înainte de a se pensiona. Experții au spus că otrăvirea cu metale grele ar fi putut duce la bolile de care au murit oamenii.

Motivul suspectului pentru a comite toate aceste crime rămâne deocamdată necunoscut, bărbatul nefăcând încă nicio declarație cu privire la acuzațiile care i se aduc, a mai spus poliția.


VIDEO/ Ce explicație i-a dat Cristina Rus fiului său când a întrebat-o de ce nu mai cântă. S-a rezolvat, șefu!'


 

Loading...
Comentarii