14 Mar. 2018 21:16

Un bătrân din SUA s-a trezit cu un gol de aer în creier

Distribuie

Un bătrân din SUA s-a trezit cu un gol de aer în creier. Medicii care tratau un pacient din SUA, care se plângea în mod constant de pierderea echilibrului, au făcut o descoperire cel puțin neașteptată: omul, în vârstă de 84 de ani, avea în creier un gol de aer de aproape 7 centimetri.

Potrivit CNN, bărbatul s-a plâns cadrelor medicale că de câteva săptămâni își pierde echilibrul și a simțit o slăbiciune în zona brațului și piciorului stâng. Pacientul nu a prezentat tulburări vizuale sau de vorbire și nu a părut confuz în timpul consultațiilor.

'Lucrul care m-a îngrijorat cel mai tare la pacientul vârstnic a fost slăbiciunea pe care o prezenta la nivelul membrelor și tulburări ale echilibrului, lucru care indica un accident vascular cerebral', a precizat Finlay Brown, medicul care a preluat pacientul.

După o tomografie, medicii au aflat că omul avea în creier un gol de aer, numit și pneumatocel, în lobul frontal drept. Gaura avea o dimensiune de aproximativ 7 centimetri.


CITEȘTE ȘI: Tumorile cerebrale pot fi eliminate chirurgical


'Ne-am dat seama imediat că este ceva foarte anormal. Inițial ne-am gândit că pacientul nu a dezvăluit faptul că a suferit anterior vreo intervenție chirurgicală, dar ne-a confirmat apoi că nu a făcut-o', au precizat medicii.

Pe lângă gaura de aer din creier, bărbatul avea și o tumoare osoasă benignă, care s-a format în sinusurile paranazale ale pacientului și eroda baza creierului, cauznd astfel scurgerea aerului în cavitatea craniană.


EXCLUSIV Afacerea „cămine culturale' pe banii statului. De la tradiții la „nunți, botezuri, cumetrii'

FOTO: BBC

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 19 septembrie 2018. Scorpionii trag unele concluzii greșite
Loading...
Comentarii