Accidentul s-a produs în jurul orei 3.00. „Din cauze care urmează a se stabili, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Șeica Mare, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un cap de pod de pe partea stângă a sensului de mers și s-a răsturnat”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Din păcate, în urma evenimentului au rezultat decesul conducătorului auto și al unui pasager, un copil în vârstă de 8 luni, precum și rănirea gravă a unei pasagere, o fată în vârstă de 17 ani, din Copșa Mică.

Trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere și două ambulanțe SAJ au intervenit noaptea trecută la fața locului. Bebelușul și adolescenta erau încarcerați în mașina răsturnată, în vreme ce șoferul fusese aruncat din autoturism.

„S-a intervenit pentru extragerea fetei în vârstă de 17 ani și a bebelușului în vârstă de 8 luni. Bebelușul era în stop cardiorespirator, astfel s-au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, micuțul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decedat. Tânăra de 17 ani a fost extrasă din mașină conștientă, aceasta având multiple traumatisme. A fost transportată la CPU a spitalului de pediatrie din Sibiu. Bărbatul în vârstă de 29 de ani, proiectat în afara mașinii se afla și el în stop cardiorespirator. În urma manevrelor de resuscitare acesta nu a răspuns, fiind declarat decedat”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (7)
Avatar comentarii

MoSi202 31.01.2024, 12:18

Dumnezeu să -i odihnească în pace! Un tragic accident rutier!

Avatar comentarii

piciusz 31.01.2024, 12:25

probabil ca a avut viteza mare

Avatar comentarii

Luntrasul 31.01.2024, 13:20

Pacat pentru aceasta pierdere

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.