O tânără de 23 de ani din statul american Michigan a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, după ce și-a închis bebelușul în mașină timp de trei zile și a plecat să petreacă împreună cu prietenii ei. Copilașul de doar șase luni a murit deshidratat.
Lovily Johnson (foto) este acuzată că și-a legat băiețelul de scaunul pentru bebeluși din mașina ei pentru a putea petrece alături de prietenii ei. În garajul în care se afla autoturismul, temperatura ajungea chiar și la 32 de grade.
Timp de trei zile, bebelușul de șase luni nu a primit apă sau mâncare, iar aerul condiționat a fost oprit, relatează The Sun, citat de observator.tv.
Flămând și deshidratat, micuțul Noah a murit după ce a stat legat de scaunul autoturismului timp de trei zile.
"Și ce ai ales tu să faci? Te-ai dus cu prietenii, te-ai distrat și ai folosit droguri. Sper că te vei gândi în fiecare zi cum ți-ai ucis propriul fiu, doamnă", a declarat judecătorul care a descris cazul drept unul "tulburător".
Potrivit medicilor legiști, bebelușul era foarte deshidratat, nu mâncase nimic și avea iritații grave din cauza scutecelor.
Tânăra și-a găsit copilașul fără suflare, însă l-a dus la spital mult prea târziu, notează sursa citată.
Tragedia a avut loc pe 19 iulie 2017, însă abia acum femeia a fost condamnată la 20 de ani de închisoare.
Tânăra mai are o fetiță de patru ani care se află în grija autorităților.
sursă foto: Facebook / The Sun
Citește și Moscova, afectată de cea mai puternică furtună de zăpadă din ultimii 70 de ani / GALERIE FOTO