Câine umilit de muncitorii unei firme care are contract pe varianta de ocolire a municipiului Satu Mare. Totul s-a întâmplat marți, 8 decembrie, a notat portalul local Presasm.ro. Imaginile au ajuns la o asociație care se ocupă cu protecția animalelor. A fost sesizată și Poliția.
Câțiva muncitori au găsit de cuviință să umilească un câine prietenos, care a făcut greșeala să se apropie prea mult de indivizi.
Muncitorii au dat pe bietul câine cu spray folosit pentru realizarea marcajului rutier. Când au fost chestionați vizavi de fapta lor, au dat vina unii pe alții.
Imaginile au ajuns și la o asociație care se ocupă cu protecția animalelor. Aceasta caută câinele fără stăpân. Poliția Satu Mare a demarat cercetări în acest caz.