Lucian Bugaenco (43 de ani) a fost eliberat din penitenciar în urmă cu aroximativ un an, după ce a ispășit o pedeapsă pentru omor. De la pușcărie, individul a venit direct acasă, la locuința părinților lui din satul ieșean Hopaz, comuna Miroslava, și a început să îi terorizeze pe cei doi bătrâni. De câte ori se îmbăta, bărbatul îi bătea pe cei care i-au dat viață și le cerea un fel de ”taxă de protecție” de 1.000 de lei pe lună, relevă Ziarul de Iași.

Pe 30 aprilie, cu o zi înainte de Paşti, agresorul a tăbărât iar pe părinții lui. Și-a lovit tatăl cu pumnii şi cu picioarele, i-a rupt una dintre urechi şi i-a apăsat cu degetul pe ochiul drept până i l-a spart, după cum au descris procurorii care anchetează cazul. Victima a rămas astfel fără vedere întrucât avea deja o afecţiune şi la ochiul stâng.

La spital, abia după o săptămână

Coșmarul însă nu a luat sfârșit. O vecină care a auzit scandalul de alături a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns Poliția și o ambulanță, însă niciuna dintre echipaje nu au putut pătrunde înăuntru, pentru că mama individul nu le-a permis accesul. Abia după aproape o săptămână, când s-a emis un mandat de către judecător, autorităţile au putut intra în casa groazei, de unde l-au preluat pe tatăl agresorului şi l-au dus la spital, unde i s-a scos chirurgical ochiul drept.

Nici atunci, bietul bătrân nu a scăpat! După două zile de la internarea sa, Lucian Bugaenco, alături de alți doi prieteni  au mers la Spitalul ”Sfântul Spiridon” și și-a amenințat tatăl cu un cuţit, ca să îşi retragă plângerea. La plecare i-a furat cardul de sănătate şi cartea de identitate.

Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, cu un mandat emis de Judecătorie, abia pe 13 mai, fiind cercetat pentru violenţă în familie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.