„Duminică, în jurul orei 6.00 dimineaţa s-a constatat că deţinutul Laurenţiu Adrian Dumitru, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, cu domiciliul în Bucureşti, clasificat în regim deschis, a părăsit punctul de lucru la care era repartizat, respectiv decantorul unităţii. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că deţinutul a părăsit punctul de lucru fără a invoca un motiv anume”, precizează sursa citată, scrie Mediafax.
În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din personalul unităţii precum şi cooperarea cu Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ilfov.
De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.