În jurul orei 14.00, tânărul Vlad Mihai s-a deplasat la ATM-ul unei bănci situată pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare, cu intenția de a-și alimenta cardul bancar. A stat la rând, iar atunci când a venit rândul lui, a observat că ATM-ul arată o eroare.

În momentele imediat următoare bancomatul a eliberat bonul, iar apoi suma de 9.700 de lei. Tânărul a ridicat banii și l-a căutat imediat pe bărbatul care a fost înaintea lui la bancomat, dar nu l-a putut identifica. Acesta nu a mai fost de găsit.

Tânărul a intrat imediat pe Facebook și a postat un anunț, pe grupul Acte, lucruri pierdute sau găsite în Satu Mare și după câteva ore soția bărbatului care și-a uitat banii în bancomat a luat legătura cu tânărul.

Un elev de liceu a primit aproape 10.000 de lei, pe care nu-i solicitase, de la un bancomat, în Satu Mare. Imediat a dat anunț pe Facebook
Vlad Mihai. Foto: Facebook

„Păgubiții” au fost bucuroși la auzul veștii că banii lor au ajuns pe mâini bune și i-au mulțumit tânărului pentru gestul său. Vlad a mai declarat pentru Jurnalul de Satu Mare că dacă în urma anunțului nu s-ar fi găsit proprietarul, urma să declare banii găsiți la poliție.

Tânărul este elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.