Un fost înalt oficial FBI, condamnat la peste patru ani de închisoare, pentru că lucra pentru oligarhul rus Oleg Deripaska

 11 comentarii
Arhiva foto

Charles McGonigal, un fost oficial american care a condus unitatea de contrainformaţii din cadrul biroului FBI la New York înainte de a se pensiona în 2018, a pledat vinovat în august pentru încercarea de a încălca legea privind sancţiunile şi spălare de bani în beneficiul lui Oleg Deripaska, relatează AFP citat de Agerpres.

Ca urmare, el a fost condamnat de justiția americană la patru ani și două luni de închisoare pentru încălcarea sancțiunilor impuse de Statele Unite. De asemenea, va trebui să plătească o amendă de 40.000 de dolari.

„Charles McGonigal a trădat încrederea pe care i-a acordat-o ţara, folosindu-şi funcţia din FBI pentru a-şi pregăti viitorul în afaceri”, a declarat procurorul districtului Sud din New York, Damian Williams.

Potrivit acuzării, fostul oficial FBI „a compromis securitatea naţională oferindu-şi serviciile lui Oleg Deripaska, un magnat rus care se comportă ca un agent al lui Vladimir Putin”.

Acțiunile lui McGonigal au avut loc în timp ce participa la anchete privind oligarhii ruşi, printre care Oleg Deripaska. Atunci, el „a început să stabilească o relaţie cu un agent al lui Deripaska în speranţa de a face afaceri cu el odată retras din FBI”.

„În 2021, a încercat să-i furnizeze servicii, cu încălcarea sancţiunilor impuse în 2018 de Statele Unite împotriva lui Deripaska”, interzicând orice relaţie comercială între americani şi acesta din urmă, potrivit Departamentului de Justiție.

De asemenea el a acceptat să ancheteze pe cont propriu un oligarh rus rival al lui Deripaska, în schimbul unor plăţi clandestine.

„McGonigal spera să câştige milioane de dolari din afacerea lui cu Deripaska, dar agenţi aparţinând diviziei FBI pe care o conducea au fost cei care i-au dejucat planul după doar câteva luni”, a precizat Departamentul de Justiţie al SUA.

Oleg Deripaska este președinte al consiliului de supervizori al companiei „Bazovîi element”, președinte al En+ Group și al companiei RUSAL, cea mai mare companie din lume din industria aluminiului. El se numără printre cei mai bogați 20 de oameni din Rusia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    lipanileana 15.12.2023, 10:52

    Doamne ferește până acolo s-a ajuns?

  • Avatar comentarii

    Dori.l 15.12.2023, 12:05

    Ne mai mira ceva din ceea ce se intampla?

  • Avatar comentarii

    Marica13 15.12.2023, 16:34

    Cam puțin trebuia mai mult.

  • Avatar comentarii

    mica 15.12.2023, 17:08

    Banii multi pot schimba un om.

  • Avatar comentarii

    Vale25 15.12.2023, 19:25

    Toți se uită după oportunități de a face bani.

ALTE ȘTIRI
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
08:55
Cum au schimbat atentatele din 11 septembrie turismul aerian. La 25 de ani de la tragedie, un pilot mărturisește: „Este imposibil ca un avion să mai fie deturnat”
08:49
Un deținut care își spunea „Spiderman” a tăiat gratiile celulei, s-a cățărat într-un copac și a evadat, în Germania: „Puțini oameni puteau face asta”
08:47
O mină abandonată de azbest din China a devenit o atracție turistică la aproape 100 de ani după ce a fost părăsită
08:43
Un elev din Focșani a obținut un punctaj aproape perfect la Olimpiada Internațională de Limba Engleză
TRENDING
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
De ce să fotografiezi bagajul înainte de a pleca în vacanță - Imagine cu o femeie cu un rucsac în spate aşteptându-şi bagajul de cală la banda de bagaje dintr-un aeroport
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
O fetiță intră în sala d eclasa, in Italia, fiind intampinata de profesoara sa
08:03
Cea mai mică școală din Europa se deschide după două decenii, pentru o singură elevă
Logo-ul Muse este afișat pe ecranul unui smartphone, cu logo-ul Meta AI în fundal
07:47
Meta lansează Muse, agentul AI care rezervă biletele de avion în locul tău
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Așa contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate