Nizar Aissaoui a recurs la acest gest extrem după un conflict verbal cu un comerciant care i-a făcut plângere pentru terorism, scrie GSP. El s-a dus în fața secției de poliție din Haffouz, situată în provincia Kairouane a capitalei Tunis, unde şi-a dat foc.

Acesta a postat un clip video pe contul de Facebook înainte de a se incendia, unde a spus ce l-a determinat să protesteze. „Am fost acuzat pe nedrept de terorism, după ce am depus la poliție o plângere contra unui vânzător de banane cu care am avut un conflict verbal”.

Potrivit mesajului postat, Nizar Issaoui afirmă că a decis să se condamne pe sine la „moarte prin foc”. „Nu mai am energie, iar statul poliţienesc trebuie să ştie că pedeapsa va fi executată în această zi”, a adăugat el.

„Pentru o dispută cu o persoană care vindea banane cu 10 dinari, m-au acuzat de terorism. Terorism pentru o ceartă legată de banane”. Internat în primă instanţă la un spital din Kairouan, Nizar Aissaoui, cu arsuri de gradul al treilea, a fost transferat la un spital de arşi din Tunis. „A murit ieri seară şi va fi înmormântat azi”, a declarat fratele său, Ryad Issaoui.

Potrivit presei tunisiene, după anunţul morţii sale, joi seara, au avut loc ciocniri în localitatea Haffouz între tineri manifestanţi şi poliţişti, care au făcut uz de gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.