Au fost momente de panică miercuri în fața Prefecturii Gorj, la Tg. Jiu, unde un bărbat a vrut să-și dea foc. Acesta protesta pentru că a rămas fără venituri, din cauza pandemiei de coronavirus, scrie Gorj Online, portal de știri din Tg. Jiu.
Miercuri dimineață, un bărbat din Târgu Jiu a amenințat că își dă foc în Piața Prefecturii din oraș. Acesta este angajat al unei firme de pază și lucra ca agent de securitate la o sală de jocuri de noroc care a fost închisă din cauza pandemiei.
Bărbatul susține că se află în concediu fără plată de mai multe zile și practic nu are din ce trăi, după ce i s-a luat singura sa sursă de venit.
Prefectul de Gorj, Cosmin Pistol, l-a convins pe bărbat să renunțe la gestul extrem și l-a primit în audiență. I-a explicat, scrie sursa citată, că prin asemenea momente trec foarte mulți români și că toți trebuie să facem sacrificii în această perioadă.