Un hoț din Ciomăgești a dat lovitura, dar, de obosit, a adormit la locul faptei. Când s-a trezit, proprietara păgubită l-a găsit pe hoț în casa ei.
Proprietara a dormit cu hoțul în casă, fără să știe că are „musafiri”. Femeia s-a dus joi dimineață la poliția din Tigveni ca să anunțe că a prins un hoț în locuința ei, a notat curier.ro.
Când au mers la fața locului, polițiștii l-au găsit pe Laurențiu Claudiu M., în vârstă de 18 ani, care le era foarte cunoscut pentru activitatea infracțională.
Din cercetări a rezultat că tânărul infractor a plecat miercuri în Vâlcea, la tatăl său, care s-a mutat acolo. Când s-a întors la Ciomăgești, tânărul a băut ceva.
Apoi a găsit o mașină descuiată din care a furat un portofel, dar „prada” a fost infimă: 1 leu!
Astfel, s-a decis să-și încerce norocul și la o casă. A intrat, dar înainte să sustragă ceva a adormit!
Când l-au găsit, oamenii legii au descoperit asupra lui portofelul în care găsise doar 1 leu. El mai era cercetat pentru un furt comis în octombrie 2018, la Ciofrângeni!