Un individ din Vaslui a fost arestat după ce și-a bătut și tâlhărit unchiul. După ce l-a lovit, într-un bar din localitate, i-a luat toți banii pe care îi avea asupra lui, 62 de lei. Bărbatul de 33 de ani a fost reținut de polițiști și apoi arestat preventiv, pentru 30 de zile.
Violențele au avut loc în localitatea Puțu Olarului, comuna Ibănești, relatează vremeanoua.ro. Pe data de 6 august, Gheorghe B. se afla la o masă pe terasa unui bar din satul Putu Olarului. S-a luat la ceartă cu un unchi de al său, de 58 de ani, căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul, l-a trântit la pământ și i-a sustras apoi 62 de lei din buzunar.
„În urma cercetărilor, bărbatul de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe 7 august. Ieri a fost dus la Judecătoria Bârlad cu propunere de emitere a mandatului pentru arestare preventivă de 30 de zile, pentru tâlhărie”, a declarat Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Agresorul a fost arestat.