Un renumit istoric rus a fost arestat de poliția din Sankt Petersburg. Acesta este suspect de uciderea unei foste studente, informează The Guardian, citat de Mediafax.
Profesorul universitar Oleg Sokolov, în vârstă de 63 de ani, era beat și a căzut într-un râu. Când a fost scos din râu, în rucsacul său polițiștii au descoperit brațele unei femei.
Ulterior, polițiștii au mers la locuința istoricului rus, unde a fost descoperit cadavrul decapitat al Anastasiei Yeshchenko, o tânără în vârstă de 24 de ani împreună cu care acesta ar fi scris mai multe cărți.
Potrivit Mediafax, Oleg Sokolov este autorul mai multor cărți despre Napoleon Bonaparte. De asemenea, el a primit legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză, în anul 2003. A fost membru al Institutului Francez de Științe Sociale, Economice și Politice.
FOTO: EPA