“Este un desen pe care am ținut mult să îl fac, pentru că îmi place clădirea și am luat-o ca pe o provocare“, ne-a mărturisit Alex.

Pentru acest desen a petrecut în fața planșei aproximativ 100 de ore, pe perioada vacanței de vară. În acest timp  a făcut și altceva. A ascultat primele 3 cărți audiobook din seria Harry Potter și a început-o pe a patra. Asta pe lângă muzica pe care o asculta în timp ce lucra. A tocit aproximativ 20 de mine de creion mecanic.

Un licean din Constanța și-a petrecut vacanța de vară... altfel. A desenat în creion celebra „Sagrada Família“, cu detalii impresionante

Lucrarea vrea să o țină la el în cameră, considerând că nu a făcut totuși  mare lucru, deoarece desenul a fost realizat după o fotografie. Alex vrea să ajungă să realizeze el astfel de proiecte și pentru asta vrea să studieze mai departe… tot în România. Mai exact, vrea să urmeze Facultatea de Arhitectură de la Universitatea Ion Mincu, București.

Alex este un tânăr modest. De aceea nu a participat decât la un singur concurs până acum, la Târgoviște, cu o lucrare reprezentând centrul vechi al Constanței. A luat locul II pe țară și a primit suma de 250 de lei, primii bani câștigați din munca sa.

A cochetat și cu radioul, realizând emisiunea “About rock”, aproape un an, la Radio Sky, dar a renunțat, pentru că nu mai avea timp să deseneze.


O gravidă s-a sinucis pentru că i s-a refuzat cezariana. Familia a fost cea care s-a opus procedurii

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.