„Taxa de xerox” dintr-un liceu din Mangalia, reclamată de elevi. Conducerea avea o listă cu toate datoriile claselor

Comentează
Arhiva foto

Inspectoratul Școlar al Județului Constanța a decis marți demiterea conducerii Liceului Callatis din Mangalia după ce Asociația Elevilor din Constanța a dezvăluit că elevii din această unitate erau obligați să plătească „taxă de xerox” pentru a primi lucrările scrise și fișele printate de pe care aceștia exersează la oră, relatează publicația locală Observator Constanța.

Scandalul din jurul liceului a izbucnit pe 24 ianuarie când Asociația Elevilor din Constanța a publicat un tabel, intitulat „datorii la xerox”, pe care îl ținea conducerea liceului îl ținea. În document, conducerea școlii centraliza sumele de bani pe care trebuia să le primească de la fiecare clasă pentru hârtiile printate.

Potrivit presei locale, conducerea școlii a negat vehement practica după ce elevii au dezvăluit public ce se întâmplă la liceu.

Inspectoratul Școlar Județean a declanșat o anchetă, șeful instituției, Sorin Mihai, s-a deplasat la fața locului, a fost întrunit Consiliul Profesoral, iar eleva care a transmis tabelul a fost chemată, alături de părinți, să dea socoteală în fața profesorilor.

Reprezentanții elevilor afirmă că au existat chiar și presiuni asupra elevei care a făcut public tabelor din partea conducerii liceului.

„În cadrul şedinţei au participat mai mulţi profesori, aceştia încercând să o intimideze. La finalul şedinţei, aceasta a fost forţată să promită că va stopa demersurile începute şi că nu va continua cu alte declaraţii, fiindu-i spus că va fi chemată mâine cu părinţii la şcoală pentru a semna o declaraţie în acest sens”, acuzau elevii.

Asociația Elevilor din Constanța a depus plângere penală

Asociația Elevilor nu s-a oprit aici și a făcut publică drept probă o conversație purtată cu o lună înainte de publicarea tabelului, între directorul liceului și elevă, drept probă pentru a susține afirmațiile lor privind practica ilegală. Mai mult, ei s-au deplasat la parchet unde au depus o plângere penală pentru luare de mită pe numele directoarei Daniela Diaconu.

Ulterior, Inspectoratul Școlar a decis schimbarea din funcție a conducerii școlii și începerea unei misiuni de audit prin care se vor verifica documentele contabile.

„Am hotărât încetarea detașării în interesul învățământului pentru cele 2 directoare și începerea unei misiuni de audit prin care se vor verifica documentele contabile. Astăzi aștept să fie depuse cereri de ocupare a funcțiilor de director prin detașare în interesul învățământului, mâine va fi o nouă conducere a unității de învățământ”, a transmis Sorin Mihai, inspector școlar general.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!