Medicul a publicat, la începutul lunii iulie, imagini cu o secție inundată în urma unei ploi torențiale. „An de an cabinetele și laboratoarele care se află în subsolurile Spitalului Municipal sunt inundate, pline de dejecții și urină printre materiale, echipamente, aparatură și calculatoare”, scria el atunci.

Acum, doctorul a fost informat că este cercetat disciplinar pentru postarea sa.

”Personalul are obligaţia de a apăra cu loialitate prestigiul SCJU Arad precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acestuia”, se arată în documentul primit de George Pribac.

Avem dovada faptului că în Spitalul Judeţean din Arad este instituit un regim de teroare, de ameninţări împotriva tuturor celor care îndrăznesc să arate situaţia reală a spitalului şi modul păgubos în care este cheltuit banul public.

Medicul George Pribac:

George Pribac a postat pe Facebook documentul primit de la conducerea SCJU, prin care este convocat la audiere.

Un medic din Arad este cercetat disciplinar, după ce a pus pe Facebook poze cu spitalul inundat de o ploaie
Documentul prin care medicul e anunțat că este cercetat disciplinar

Medicul a mai precizat că a contactat o casă de avocatură şi va da în judecată spitalul, proces prin care va cere şi modificarea regulamentului, ”pentru că acesta trebuie să respecte Constituţia şi legile ţării”.

Cercetarea disciplinară a fost declanșată în urma unui referat emis de către managerul interimar al unităţii, Florina Ionescu.

Citeşte şi:

Mircea Lucescu a aflat rezultatul testului Covid-19, după ce i-a vizitat pe fotbaliștii de la Dinamo

Dinamo, în situație critică, după ce s-au descoperit 15 cazuri de Covid-19

Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în București. Care sunt cele mai afectate județe

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
Playtech.ro
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
"Uriașul blând" a murit fulgerător, în Italia. Românul s-a prăbușit sub ochii colegilor, după o zi de muncă
Observatornews.ro
"Uriașul blând" a murit fulgerător, în Italia. Românul s-a prăbușit sub ochii colegilor, după o zi de muncă
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Telekomsport
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie