Un medic din Brașov, condamnat la închisoare. Ortopedul Marius Stoica a luat mită 800 de lei

Comentează

Un medic din Brașov, condamnat la închisoare. Ortopedul Marius Stoica își va petrece următorii doi ani și șase luni în spatele gratiilor pentru luare de mită. Totodată, medicul nu mai poate profesa într-un spital de stat timp de patru ani, potrivit newsbv.ro

Medicul brașovean a fost reținut de polițiști, în luna iulie. Atunci, ortopedul Marius Stoica a fost prins în flagrant, în timp ce lua mită 800 de lei de la un pacient pe care trebuia să-l opereze.

Un medic din Brașov și-a riscat libertatea pentru 800 de lei

Procurorii au făcut percheziții atât la Spitalul de Urgență Brașov, cât și în locuințele medicului. Marius Stoica a fost plasat în arest domiciliu, iar astăzi magistrații au judecat cauza sa.

„Instanţa condamnă pe inculpatul Stoica Marius Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară prev de art 66 alin 1 lit a,b,g Cod Penal, respectiv interzicerea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa profesia de medic specialitatea ortopedie traumatologie în cadrul unor unităţi sanitare publice de stat, cu excepţia cazurilor medicale de urgenţă“, se arată în sentinţa magistraţilor Tribunalului Braşov.

Sentinţa dată de Tribunalul Braşov nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Marius Stoica este al treilea medic ortoped prins cu mită în ultimul an la aceeaşi secţie. În 11 februarie 2016 la cabinetului medicului Dumitru Petrescu şi el ortoped la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov au fost efectuate percheziţii. Medicul a fost reţinut atunci pentru luare de mită, dar încă nu a fost trimis în judecată.

Totodată, doctorul Marius Nica de la Spitalul Județean Brașov a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, după ce a luat mită suma de 50.000 de euro.

sursă foto: newsbv.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
Florin Dumitrescu
Exclusiv
17:25
Chef Florin Dumitrescu își deschide două restaurante. Ce investiție uriașă a făcut juratul MasterChef
POLITIC
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Ultimele știri
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
17:53
Cris-Tim cumpără cel mai mare producător de sandvișuri din România și competitorul principal din piața de ready-meals
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
17:48
Un bancher cu o casă de două milioane de lire sterline a fost condamnat după ce a pretins că e șomer ca să obțină reduceri la biletele de tren
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!