De Cătălin Doscaș,

La fel ca în toamna lui 2018.

La începutul acestei luni a expirat şi cea de-a doua înţelegere dintre firma sindicatului şi compania de stat.

Prima, care se judecă pe fond şi la această oră, este despre spaţiile comerciale.

Cea de-a doua, semnată la mijlocul anilor 2000, este despre spaţiile pentru reclame.

Nici această înţelegere – în fapt o asociere în participaţiune între Sindomet Servcom S.R.L. şi Metrorex S.A. – n-a ţinut cont de o lege din 1998, privind proprietatea publică, care prevede că orice bun al statului poate fi închiriat sau concesionat doar în urma unei licitaţii publice.

Acum câteva zile, pe 6 august, a expirat şi acest contract. Semnarea unuia nou ţine de Direcţia Juridică a companiei care, la ultima prelungire a celui pentru spaţiile comerciale, din 2017, a fost desfiinţată provizoriu prin modificarea organigramei.

Acum, fierul este bătut din nou pe această metodă. Iar primul semnal a apărut deja.

Un comunicat transmis de liderii USLM, la o zi după ce picaseră negocierile, îi înfierează pe şefii de la juridic ca urmare a unui incident cu repetiţie care s-a şi rezolvat între timp.

EXCLUSIV | Orban, despre fotografia controversată: „Era ziua mea, au venit câțiva colegi să-mi facă o surpriză și i-am servit, cum e normal, cu un pahar de ceva”
Recomandări
EXCLUSIV | Orban, despre fotografia controversată: „Era ziua mea, au venit câțiva colegi să-mi facă o surpriză și i-am servit, cum e normal, cu un pahar de ceva”
 
O circulară emisă de USLM îi găseşte vinovaţi pe angajaţii Direcţiei Juridice de o decizie a instanţei.

Faptul că lucrările din Drumul Taberei au blocat conturile companiei ca urmare a unor popriri este de notoriatate şi nici nu este o ştire absolută. Libertatea a scris pe larg despre acest subiect încă din martie anul trecut.

Publicitatea, ultima redută

Panotajul la metrou înseamnă zone intens circulate care sunt văzute de aproape 18 milioane de oameni pe lună.

Prin comparaţie, la mall-urile bucureştene, care au parte de un trafic mult mai redus decât subteranul Capitalei, un metru patrat de reclamă poate costa şi 100 de euro pe lună.

Sursele Libertatea au explicat că în prezent Metrorex nu are control asupra a 7.000 de metri pătraţi de reclame.

Şi în acest caz, contractul dintre firma sindicatului şi metrou are toate şansele să ajungă în instanţă.

Cum istoria a dovedit că pe fondul unor probleme reale din subteran, sindicatul şi-a jucat asul din mânecă doar în momente cheie, nu e greu să ne imaginăm că şansele unei noi greve la metroul bucureştean se vor stabili în spatele uşilor închise, zilele următoare.

Totul depinde de cât de „sindicalizate” sunt birourile conducerii Metrorex.

Citeşte şi:

Românul care a dezvăluit problema motoarelor Renault în România, căutat de Ministerul Mediului din Franța! Autoritățile de la Paris promit măsuri

Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile