Corpul neînsufleţit al parlamentarului Valeri Davidenko, 47 de ani, a fost găsit în toaleta biroului acestuia din Kiev, cu o rană la cap provocată de un glonţ, a anunțat pe o rețea socială ministrul ucrainean de interne Anton Gerascenko.
Poliţia şi procuratura au început investigaţia în acest caz. Sunt cercetate înregistrările de la mai multe camere de supraveghere.
Arma crimei a fost găsită lângă cadavru, a anunțat kyivpost.com.
Davidenko a fost în perioada mai 2013 - martie 2014 ministru adjunct pentru politică agrară şi alimentaţie. El a candidat ca independent la ultimele alegeri legislative.
Foto: www.kyivpost.com