Gavrilă Tudor Zinveliu, un preot din Bistriţa-Năsăud, care se ocupă şi de agricultură, a fost notificat pentru o datorie de 18 bani la Fondul European de Garantare Agricolă.
Gavrilă Tudor Zinveliu este preot în satul Bichigiu, județul Bistrița-Năsăud, care se ocupă și cu agricultura, deținând și livezi de meri, dar și un solariu. Pentru acestea, părintele încasează subvenție de la APIA. Instituția l-a notificat în luna februarie că are de plătit o datorie de 18 bani, suma ce ar reprezenta o penalizare de întârziere la... penalizare.
De fapt, pentru subvenția aferentă anului 2016, pentru că nu ar fi respectat niște condiții cu privire la culturile ce trebuie cultivate pentru a primi ajutorul în cauză, preotul a fost penalizat cu 400 de lei, sumă pe care a plătit-o anul trecut, dar cu o mica întârziere ce i-a adus o altă penalizare de…18 bani.
„Dacă nu veți achita sumele menționate, dosarul dvs. va fi transmis către organele de executare silită competente”, scria în scrisoarea trimisă omului.
Mai mult, când a mers la Trezoreria Bistrița pentru a-și achita datoria, el a aflat că o poate plăti doar la București, drum care, cu siguranță, nu merita făcut pentru o astfel de sumă.
De altfel, preotul s-a și întrebat, pe Facebook, dacă nu cumva cheltuiala APIA pentru a trimite plicul care îl avertiza cu privire la datoria de 18 bani nu a fost mai mare și dacă se merită efortul.
În cele din urmă, preotul a fost „salvat” de Internet Banking, scrie bistriteanul.ro, cu ajutorul căruia a reușit să transfere suma în conturile statului.
LIBERTATEA TE AJUTĂ: Cum poți să anulezi o poprire pe conturi pusă de Fisc