Un protestatar din Piaţa Universităţii care a vrut să-l dea jos pe Băsescu cere dune de 500.000 de euro

Comentează
Arhiva foto

Mihai Căpăţână (24 de ani), achitat de instanţă pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a dat în judecată statul român, prin Ministerul de Finanţe, şi cere 10.000 de lei daune materiale şi 500.000 de euro daune morale pentru "perioada arestului preventiv de 33 de zile".
Potrivit plângerii adresate Tribunalului Bucureşti, tânărul a fost ridicat de forţele de ordine în 15 ianuarie 2012, în jurul orelor 21.30, fiind suspectat că, împreună cu mai multe persoane, ar fi răsturnat jardinierele şi coşurile de gunoi din zona intersecţiei bulevardelor Dimitrie Cantemir şi Mărăşeşti, apoi le-ar fi incendiat, informează mediafax.
Mihai Căpăţână a fost dus atunci la Poliţie, unde a fost amprentat, fotografiat şi audiat, iar apoi, la propunerea procurorilor, a fost arestat pentru 30 de zile, în 16 ianuarie 2012, printr-o decizie a Judecătoriei Sectorului 4. La 11 februarie 2012, aceeaşi instanţă a prelungit măsura de arest preventiv, dar tânărul a contestat decizia la Tribunalul Bucureşti, care a admis recursul, în 16 februarie 2012, şi a decis eliberarea lui.
În timpul arestului preventiv, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 l-au trimis în judecată pe Mihai Căpăţână pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Probele anchetatorilor au fost înregistrările video, planşele foto şi declaraţiile a trei martori care erau la aproximativ 50 de metri distanţă şi care au descris evenimentele şi cum a fost reţinut tânărul. Unul dintre martori l-a recunoscut fără ezitare pe Mihai Căpăţână din planşele foto, precizând că acesta a participat la violenţe.
"Datorită plajei de vizibilitate, camera nu l-a surprins pe inculpat decât static, în mijlocul străzii, dar acest fapt nu înlătură declaraţiile martorilor oculari", se arăta în actul de trimitere în judecată.
Atât în faţa anchetatorilor, cât şi la instanţa de judecată, Mihai Căpăţână a susţinut că este nevinovat şi că era doar în trecere spre Piaţa Universităţii, unde dorea să se alăture demonstranţilor şi să protesteze paşnic, dar nu i-au permis forţele de ordine să treacă spre Piaţa Unirii.
"Am rămas în acea zonă (intersecţia Dimitrie Cantemir-Mărăşeşti) şi, din curiozitate, priveam la manifestanţi, în unele momente fiind foarte aproape de ei, dar neluând parte la manifestările lor", arată Mihai Căpăţână în plângerea prin care solicită daune de la statul român.
La 29 noiembrie 2012, Judecătoria Sectorului 4 a dispus achitarea lui Mihai Căpăţână pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de el. Instanţa a reţinut în motivare că declaraţia martorului care l-a identificat pe Mihai Căpăţână ca fiind unul dintre cei care au participat la incendieri şi violenţe a fost dată cu rea-credinţă. Judecătorul a explicat aceasta prin faptul că martorul respectiv era la o distanţă de 40-50 de metri, la fel ca ceilalţi doi martori care nu i-au putut distinge fizionomia tânărului, iar în zonă mai erau persoane cu haine similare cu ale lui Căpăţână şi, în plus, protestatarii aveau feţele acoperite cu fulare.
În motivarea Judecătoriei Sectorului 4 se mai arată că, din înregistările unei camere video din zonă, se observă că Mihai Căpăţână privea spre grupul recalcitrant, nu a purtat nicio discuţie cu persoanele agresive, iar la un moment dat a stat lângă două-trei persoane care se manifestau violent, dar nu a interacţionat cu acestea.
"Analizând întreaga înregistrare video, instanţa nu poate să nu observe faptul că în niciunul dintre momentele înregistrate nu este surprins inculpatul acţionând în modul descris în rechizitoriu. Mai mult, este surprins inculpatul singur, fără a purta vreo  discuţie cu vreuna din persoanele care apare în mod frecvent ca fiind cele ce incendiază şi provoacă distrugeri, fără a se manifesta violent, agresiv sau măcar agitat", a notat instanţa în motivarea deciziei de achitare a lui Mihai Căpăţână.
De asemenea, instanţa a menţionat că Mihai Căpăţână a ajuns la faţa locului după ce tinerii agresivi începuseră distrugerile şi incendierile.
Procurorii au contestat decizia Judecătoriei Sectorului 4 la Curtea de Apel Bucureşti, care, la 23 martie 2013, a decis definitiv achitarea tânărului.
În 16 mai, Mihai Căpăţână a dat în judecată statul român, solicitând daune pentru zilele petrecute după gratii.
"În urma acestei măsuri care s-a luat împotriva mea, întreaga mea viaţă mi-a fost afectată în mod iremediabil, fiind supus la umilinţe de nedescris, la tratamente înjositoare, închis în celulă cu infractori de drept comun, toată această experienţă lăsându-mi amprente asupra psihicului, care nu se vor vindeca niciodată", a precizat Căpăţână în plângerea adresată Tribunalului Bucureşti.
Tânărul a menţionat că lucra şi lucrează la o societate care asigură mentenanţa la un "hotel prestigios", unde, pentru că a fost arestat preventiv, a fost repartizat la un alt loc de muncă.
"Prin privarea de libertate a subsemnatului cât timp am fost arestat preventiv mi s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar traumele psihice şi suferinţele fizice provocate trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri, întrucât am avut de suportat atât pe perioada detenţiei, cât şi ulterior o serie de consecinţe, în sensul că am fost izolat de colectivitate, am avut de suferit la locul de muncă, am suferit oprobriul public, în sensul că multe din cunoştinţele mele mă evitau sistematic, deoarece eram ca un infractor de drept comun, care am fost arestat", mai arată tânărul, în plângere.
Protestele din ianuarie 2012 desfăşurate în centrul Capitalei - la care au ieşit în stradă, mai multe zile la rând, sute de persoane - au început în 13 ianuarie, în semn de solidaritate cu Raed Arafat, atunci subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii, protagonist al unui conflict public cu preşedintele Traian Băsescu, pe tema reformelor din Sănătate.
În timpul evenimentelor au avut loc ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine, soldate cu victime de ambele părţi, dar şi cu rănirea unor operatori şi reporteri.
Protestele au durat nouă zile, însă confruntări violente între manifestanţi şi jandarmi au avut loc în 14 şi 15 ianuarie, fiind distruse magazine, semafoare, stâlpi de iluminat.


















Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate