Imediat, în zona respectivă, s-au deplasat echipele de la Direcţia Silvică, Poliţia Câmpulung, dar şi de la primărie. Informaţia s-a dovedit a fi reală, iar de cum au dat cu ochii de puiul de urs, toţi cei prezenţi s-au gândit că poate apărea şi ursoaica. Din fericire acest lucru nu s-a întâmplat, iar capturarea puiului de urs s-a realizar destul de repede şi uşor.
„Am fost sesizaţi că a apărut un urs în cartierul Grui. Ne-am deplasat în zona respectivă şi am constatat că era un pui de urs, însă pericolul ca ursoaica să apară după el era iminent. A fost capturat şi dus de cei de la Direcţia Silvică în arealul lor. Nu s-au înregistrat incidente”, a precizat primarul Călin Andrei.
Aceasta nu este prima apariţie a unui animal sălbatic la Câmpulung Muscel. Tot urşii au „vizitat” centrul municipiului într-o noapte, în urmă cu câţiva ani, iar o a doua apariţie a fost în plină zi în zona unităţilor militare din oraş. În niciunul dintre cazuri nu s-au înregistrat victime.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.