Directorul Agenţiei bulgare de Reglementare în domeniul Nuclear,
Lachezar Kostov, a explicat că nu există nicio problemă la reactor şi a dat asigurări că nu există contaminare radioactivă, potrivit Mediafax.

Centrala nucleară de la Kozlodui se află la doar 3,7 kilometri de granița cu România. În cazul unui accident sever la centrala atomică, potrivit unei simulări efectuate în perioada 2-5 octombrie 2017 de către autoritățile române, peste 15.000 de persoane din zona de sud a județului Dolj ar trebui evacuate imediat și alte măsuri urgente ar trebui luate pentru 80.000 de persoane, potrivit unui articol publicat de Gazeta de Sud.

Anul trecut, mai multe organizaţii nonguvernamentale şi reprezentanţi ai autorităţii publice, specialişti în tehnologie şi rezistenţa materialelor, dar şi şeful unei clinici de oncologie, au atras atenţia asupra pericolului iminent pe care-l reprezintă „megadepozitul de deşeuri nucleare la Kozlodui” asupra locuitorilor din Dolj şi nu numai, informează adevarul.ro.

Foto: wikimedia.org


Creierul unui jucător cu origini românești a salvat lumea hocheiului! Pe baza rezultatelor studiului asupra creierului lui Larry Zeidel, alți 146 de jucători din NHL care s-au ales cu leziuni cerebrale de pe urma carierei au obținut despăgubiri de 19.000.000 $



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.