Tăbliţa de piatră are 55 de centimetri lungime, 35 de centimetri lăţime, o grosime de 10 centimetri, cântăreşte circa 50 de kilograme și
datează din timpul domniei împăratului Wanli din dinastia Ming (1368-1644), informează miercuri agenția Xinhua.
Potrivit sursei citate, descoperirea a fost făcută în timpul unei patrule
de-a lungul secţiunii Xidalou a Marelui Zid Chinezesc din districtul Huairou din Beijing de un ”protector” responsabil cu adunarea gunoaielor şi împiedicarea încercărilor turiştilor de a escalada zone periculoase ale zidului.
Shang Heng de la Institutul pentru Patrimoniu Cultural din Beijing este de părere că inscripţiile de pe tăbliţă conţin un rezumat al construcţiei unei părţi a secţiunii Huairou a Marelui Zid Chinezesc, potrivit Agerpres.
Începând din mai 2019 au fost recrutaţi responsabili care lucrează cu normă întreagă pentru protejarea secţiunii Huairou a zidului. În timpul patrulelor acestora au fost găsite unsprezece relicve culturale, răspândite lângă Marele Zid Chinezesc, printre acestea numărându-se tăbliţe de piatră.