Un român a rămas fără 33.000 de euro, pe care poliția germană i-a găsit ascunși într-o pâine integrală

 14 comentarii
Arhiva foto

Un român controlat de polițiști într-o parcare de pe marginea autostrăzii, în Germania, a rămas fără 33.000 de euro, bani pentru care nu a avut justificare și pe care-i ascunsese într-o pâine, scrie Bild.

În timpul unui control la zona de odihnă Irschenberg, de pe A8, din Bavaria Superioară, poliția bavareză a găsit 33.000 de euro ascunși în două bucăți de pâine integrală. Șoferul din România ascunsese valoroasele produse de patiserie în Peugeot-ul său.

Banii au fost confiscați și înregistrați în trezoreria statului Bavaria sau, dacă e cazul, ajung la părțile păgubite. Se întâmplă în baza unei noi legi, aplicată din 2022, prin care justiția germană colectează banii și dacă se descoperă că sunt ai victimelor unor infracțiuni îi returnează acestora.

Oficiul central și de coordonare pentru recuperarea activelor din Bavaria (ZKV) este responsabil pentru astfel de acțiuni și reușește să se atingă de sume mari care aparțin infractorilor, contrabandiștilor și bandelor de tineri.

Șefa ZKV, Hildegard Bäumler-Hösl (60 de ani), a declarat pentru Bild: „Ne este permis să confiscăm bunuri de origine neclară, dacă posesorii lor nu au niciun temei legal să le dețină”.

Bäumler-Hösl a dezvăluit că ZKV a confiscat aproape un milion de euro, după un control al poliției pe A93, lângă Oberaudorf. Șoferul unui Lexus A10 a devenit nervos atunci când a fost controlat! Polițiștii au găsit ascunse în consola centrală 16,12 kilograme de aur, în lingouri și plăci. Valoarea: în jur de 950.000 de euro!

Într-un alt caz prezentat de autoritățile bavareze, anchetatorii au verificat cu mare atenție un Fiat, pe A93, lângă Kufstein. Au găsit aur și mulți bani.

Șoferul îi ascunsese în rezervor, unde au mai încăput doar 20 de litri de combustibil. A fost umplut cu 25 de monede de aur în valoare de 50.000 de euro și alți 50.000 de euro în bancnote de 50, 100, 200 și 500 de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    bog53dan 31.01.2024, 09:57

    Individul a fost dat in gat de au avut politistii informatii clare si l-au perchezitionat la sigur pe roman...

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 31.01.2024, 10:12

    A riscat mult si a pierdut tot!

  • Avatar comentarii

    Richardxyz13 31.01.2024, 10:33

    Bravo poliției germane. Pe ei si pe mama lor de infractori.

  • Avatar comentarii

    Richardxyz13 31.01.2024, 10:45

    Îi subestimezi pe politistii germani. Te-ai obișnuit cu handicapatii din politia romana si modul lor de operare. Ce cazuri rezolva politiile din occident, in Ro sunt vazuta ca SF.

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 31.01.2024, 11:30

    O pâine prea..... prețioasă!!!

ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Răzvan Lucescu și Ioan Andone la înmormântarea lui Mircea Lucescu | Foto: Profimedia Images
12:29
Motivul pentru care Ioan Andone nu a fost lăsat să urce în avionul spre Spania: „Incredibil”. Ce a pățit pe aeroportul din București
Laura Cosoi revine pe micile ecrane după nașterea celei de-a cincea fetițe
12:07
Emisiunea la care revine Laura Cosoi după ce a născut a cincea fetiță. „Sunt foarte entuziasmată că am ajuns deja atât de departe”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
13:09
Gwyneth Paltrow, mărturisiri inedite despre despărțirea de Brad Pitt. Ce spune actrița despre fostul logodnic
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
12:59
Noi imagini cu Anisia Gafton înainte să nască. În curând își va ține bebelușul în brațe. „Am o energie foarte bună”
12:55
Apple Watch Ultra 4, lansat oficial: bateria care rezistă 84 de ore și funcția care îți spune în fiecare dimineață cât ești de obosit
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală