Un român care a reușit să se declare mort în 2008 a fost prins în București, în timp ce fura benzină cu o mașină neînmatriculată

 1 comentariu
Românul care s-a declarat mort și care a fost prins în București, surprins în timp ce își alimenta mașina.

Un român de 54 de ani care a reușit să se declare mort în anul 2008 a fost prins în București, în timp ce își alimenta cu benzină mașina neîmatriculată. Bărbatul a plecat de la benzinărie fără să plătească, însă a fost prins de oamenii legii și reținut pentru 24 de ore, conform News.ro.

Bărbatul a plecat de la benzinărie fără să plătească

Bărbatul este cercetat pentru furt, furt calificat, punerea în circulație sau conducerea unei mașini neînmatriculate și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„Ieri, 6 noiembrie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 5 Poliţie au reţinut un bărbat, în vârstă de 54 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt (6 acte materiale), furt calificat, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (3 acte materiale) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere (7 acte materiale), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a anunțat Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, reprezentanții unei benzinării din Sectorul 1 - București au fost cei care i-au înștiințat pe oamenii legii că un bărbat și-a alimentat mașina sâmbătă, 2 noiembrie, însă nu a plătit combustibilul.

Ce au găsit polițiștii în mașina lui

„Din cercetările efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 54 de ani. De asemenea, în urma extinderii investigaţiilor, a rezultat că bărbatul ar mai fi săvârşit şi alte fapte similare. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunilor este de peste 2.500 de lei”, a transmis Poliția Capitalei.

Ulterior, individul a fost găsit miercuri, 6 noiembrie, și audiat. În plus, polițiștii au găsit în mașina sa două plăcuțe cu numere de înmatriculare și o pompă.

Conform unor surse judiciare citate de News.ro, bărbatul de 54 de ani a reușit să se declare mort în urmă cu 16 ani. Pe numele său erau deschise mai multe dosare penale, astfel a apelat la această soluție pentru a scăpa de ele. Certificatul de deces ar fi fost eliberat de un serviciu de Stare Civilă din județul Ilfov.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    K476 09.11.2024, 00:59

    Cine si cum i-au dat certificatul de deces? Cetatean roman poate, dar ma indoiesc ca este roman. Mai curand o alta incercare de denigrare antiromaneasca

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!