Un român de 45 de ani a încercat să se folosească de câinele său, un pitbull agresiv, pentru a împiedica polițiștii italieni să îl controleze, a notat stiridiaspora.ro.

„Nu vă apropiați ”, i-a avertizat stăpânul patrupedului pe oamenii legii care voiau să îl verifice. Bărbatul a fost imobilizat de carabinieri, iar animalul a fost, de asemenea, prins, fără a fi rănit.

Românul a primit, sâmbătă, sentința de un an și două luni pentru că a opus rezistență la controlul oamenilor legii.

Bărbatul, împreună cu câinele și alți trei compatrioți, se aflau lângă un bar din Largolamo da Montesarchio, în zona Acilia.

Pe fondul consumului de alcool, aceștia au început să se certe între ei, astfel încât a fost nevoie de intervenția carabinierilor.

Oamenii legii i-au cerut bărbatului de 45 de ani să se legitimeze, însă acesta, enervat, și-a asmuțit câinele pe carabinieri.

Oamenii legii s-au văzut nevoiți să facă uz de arma din dotare pentru a calma spiritele și a avertiza bărbatul să coopereze.

Oamenii legii au cerut sprijinul unui medic veterinar pentru a seda câinele, în timp ce proprietarul a fost imobilizat și arestat pentru „incitarea câinelui asupra forțelor de ordine”, după cum se arată în rechizitoriul citat lacronacadiroma.it.

„Nu am vrut să atac pe nimeni. Am un câine de câteva zile, este foarte agresiv și nu l-am putut ține”, s-a justificat românul în cursul procesului.

Carabinierii au spus că bărbatul încerca să asmută câinele agresiv asupra lor. Astfel, bărbatul a fost condamnat, iar pitbull-ul a fost transferat la un adăpost din Muratella.


„Un copil neiubit! Plângea când bea și trăgea cocaină”. Ștucan dezvăluie amănuntele tulburătoare din spatele accidentului provocat de Mario Iorgulescu
GSP.RO

„Un copil neiubit! Plângea când bea și trăgea cocaină”. Ștucan dezvăluie amănuntele tulburătoare din spatele accidentului provocat de Mario Iorgulescu

Horoscop 16 septembrie 2019. O zodie primește o lecție de viață importantă! Ce îi fac prietenii
HOROSCOP

Horoscop 16 septembrie 2019. O zodie primește o lecție de viață importantă! Ce îi fac prietenii