Carabinierii au împânzit sâmbătă după-amiaza parcarea subterană a unui supermarket din Roma, scrie Corriere della Sera. Anchetatorii au fost alertați după ce o crimă a fost comisă în acest loc frecventat de copii și familiile lor, la sfârșit de săptămână.

Mihai Condrat a fost tăiat în zona gâtului cu o bucată de sticlă spartă. Din cauza hemoragiei puternice, românul în vârstă de 43 de ani a murit în doar câteva minute.

Medicii chemați de urgență la fața locului nu l-au mai putut salva, fiind nevoiți să constate decesul.

Cel care l-a atacat este Gheorghiță Tudorache, un român de 43 de ani, cu care Condrat s-ar fi certat din motive aparent banale.

Bărbatul acuzat de omor calificat a fost arestat de carabinieri. Potrivit presei din Italia, atât autorul crimei, cât și victima sa, nu aveau domiciliu stabil în Roma.

O altă crimă în care au fost implicați români a avut loc în iunie în Italia. Un român a fost omorât de un conațional în sudul Italiei, atacatorul tăindu-i gâtul victimei sale și apoi abandonându-l în plină stradă.


Citește și Doi jucători de baschet americani, înjunghiați într-un club din Brăila. Unul dintre ei este în stare gravă. Amintiri dureroase cu Marian Cozma și Chauncey Hardy


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.