Cei doi sunt acuzați că au distrus tablele inteligente și mobilierul, au răsturnat vasele cu plante și au spart avizierele. Atacul s-a consumat în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.30, iar accesul a fost asigurat cu o cheie furată de la un paznic.

Un elev de origine braziliană, domiciliat în Pontassieve, este acuzat de distrugere, iar românul, care locuiește în Montevarchi, este cercetat pentru deținerea ilegală a unui cuțit și vandalism.

Deși și-au protejat fețele, poliția susține că are mai multe dovezi care îi indică pe cei doi ca fiind autorii distrugerilor, inclusiv fotografii postate pe rețelele de socializare și SMS-urile transmise între ei. 

La locul faptei au fost găsite urme de sânge, dar nu au fost finalizate testele.

„Aștept comunicarea oficială a carabinierilor cu privire la măsura luată împotriva lor. Dacă sunt vinovați, în fața unui astfel de gest, nu se poate face altfel: vor fi exmatriculați din școală”, a declarat directorul liceului cu profil agfonomic, Giuseppe De Iasi.

Dar de ce fuseseră scoși din internat? „Comportamente incompatibile cu viata care caracterizează acest loc”, a spus De Iasi, referindu-se la agresiune asupra altor elevi.

Liceului Fanfani-Camaiti din Pieve Santo Stefano a fost înființat acum șase decenii.

Un român și un brazilian, acuzați că au distrus sălile de clasă din liceul în care învățau, în Italia, după ce au fost dați afară din internat. La cât se ridică pagubele
Liceul Agricol devastat de cei doi elevi
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.