„În urma probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureş”, au transmis reprezentanții inspectoratului.

Incidentul a început sâmbătă seară, când poliţiştii din oraşul Şomcuta Mare au oprit pentru control, pe DN1C, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În jurul orei 23:35, poliţiştii din Şomcuta Mare au identificat din nou în trafic acelaşi autoturism, pe DN1C, în localitatea Valea Chioarului.

La volan se afla acelaşi tânăr, care, de această dată, nu a putut prezenta permisul de conducere deoarece îi fusese suspendat. Testarea etilotest a indicat o concentraţie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și de această dată, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

Având în vedere că a fost surprins de două ori băut la volan şi că a condus fără permis, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Un medic de top dezvăluie cinci lucruri aparent inofensive ce duc la cancer, de care oamenii nu au habar
Adevarul.ro
Un medic de top dezvăluie cinci lucruri aparent inofensive ce duc la cancer, de care oamenii nu au habar
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
A venit în 1990 din SUA în România pentru a-şi căuta o soţie. 200 de răspunsuri a primit la scrisoare
Observatornews.ro
A venit în 1990 din SUA în România pentru a-şi căuta o soţie. 200 de răspunsuri a primit la scrisoare
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni
HOROSCOP
Horoscop 12 mai 2025. Racii au ocazia să-și testeze abilitățile de persoană capabilă să rămână calmă chiar și în mijlocul unei furtuni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI