Cei șapte adolescenți au reacționat violent când șoferul le-a atras atenția că trebuie să poarte mască de protecție în transportul în comun, scrie ziarul Ebihoreanul.

„Şoferul autobuzului i-a rugat să coboare, dacă refuză să poarte masca. Tinerii, după ce au coborât, au aruncat cu pietre spre autobuz. Şoferul a coborât, la rândul său, să le ceară socoteală, moment în care toţi cei şapte au început să-l lovească”, a declarat Carmen Tocuț, purtătorul de cuvânt al societății Oradea Transport Local pentru ziarul Ebihoreanul.

Cei care au asistat la întregul scandal au sunat la 112. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, dar și un echipaj al Ambulanței, care i-a acordat îngrijiri medicale victimei.

Agresorii s-au ales cu dosare penale, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„Polițiștii de ordine publică orădeni s-au deplasat la fața locului în urma unui apel 112, intrat la ora 20:22. Toți cei 7 tineri au fost identificați de polițiști și conduși la sediul Poliției municipiului Oradea pentru audieri. Este vorba de 6 orădeni de 15 ani și unul de 13 ani. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri și alte violențe”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.

Citeşte şi:

După euforie, talibanii se lovesc de realitate: cum să guverneze o țară în colaps, unde oamenii n-au bani și nici mâncare

Criză în coaliție. Premierul Cîțu a amânat ședința de Guvern, după ce miniștrii USR PLUS au refuzat să participe

Numărul doi din Poliția Constanța o avertiza pe șefa de la Urgențe că are o plângere penală și cine a făcut-o: „Am considerat oportun să vă spun”

Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Playtech.ro
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Observatornews.ro
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Știrileprotv.ro
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute