Un soldat şi soacra sa au fost ucişi joi într-un atac armat în regiunea Kiev, a anunțat poliția ucraineană, care precizează că este vorba despre un conflict personal şi că un presupus atacator, în vârstă de 63 de ani, a fost arestat, transmite AFP.
„Poliţişti au desfăşurat o operaţiune specială şi au arestat” un bărbat în vârstă de 63 de ani, se arată într-un comunicat al poliției ucrainene.
Potrivit poliţiei, soldatul i-a vândut în urmă cu o lună o armă suspectului - cu 1.000 de dolari -, după care i-a cerut joi să-i plătească o sumă în plus, ceea ce a condus la un „conflict” între ei.
Місце стрілянини у Софіївській Борщагівці огороджене поліцією, біля нього зібрався невеликий натовп — повідомляє кореспондент hromadske. Місцева жителька, яка живе поруч із місцем стрілянини розповіла нам, що почула 4 автоматні черги, коли була вдома. З її слів, загиблий… pic.twitter.com/lQcF4ZeYSD— hromadske (@HromadskeUA) May 8, 2025
Atacatorul a folosit arma cumpărată pentru a-i împuşca pe soldat şi pe soacra acestuia, după care s-a închis în locuinţa sa.
„Forţele Speciale ale poliţiei au încercuit casa şi l-au arestat pe bărbat în mai puţin de o oră”, potrivit poliţiei.
Potrivit unor informaţii care circulau pe reţelele sociale, atacul a avut loc în satul Sofiivska Borşceahivka, care se învecinează cu cartiere din vestul Kievului.