Cercetarea a fost publicată pentru prima dată pe 16 septembrie și a fost invocat pe scară largă de cei care promovează ideea că vaccinurile împotriva coronavirusului ar fi nesigure.

Riscul de miocardită a fost calculat prin împărțirea numărului de vaccinuri administrate în Ottawa la numărul de incidență al afecțiunii cardiace. În urma calculelor cercetătorilor canadieni, a rezultat un risc de 1 la 1.000 sau 0,1%.

Datele folosite au fost greșite, arată sursa citată, în condițiile în care autorii studiului au luat în calcul un număr de 25 de ori mai mic decât cantitatea reală de vaccinuri administrate. Studiul s-a bazat pe un număr de 32.379 de vaccinuri, când, în realiatate, era vorba de 854.930.

În aceste condiții, studiul a fost retras pe 24 septembrie.

„Incidența raportată de noi a a fost foarte mare din cauza unui numitor incorect mic (adică numărul de doze administrate pe perioada studiului). Am analizat datele disponibile la Open Ottawa și am constatat că a existat într-adevăr o subestimare majoră, numărul real de doze administrate fiind de peste 800.000. Pentru a evita inducerea în eroare a colegilor sau a publicului larg și a presei, noi, autorii, dorim în unanimitate să retragem această lucrare bazată pe date incorecte”, se arată într-un comunicat transmis de cercetătorii care au făcut studiul.

La rândul lor, reprezentanții Universității canadiene au prezentat scuze pentru orice posibilă dezinformare care a fost răspândită din cauza apariției acestui studiu.

Specialiștii de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) au precizat, pentru Reuters, că mai multe studii arată că „nu există o asociere semnificativă între miocardită/pericardită și vaccinurile care au la bază tehnologia ARN mesager” când vine vorba despre toate grupele de vârstă, deși au avertizat că poate fi făcută o legătură între acestea, mai ales în cazul bărbaților tineri.

În același timp, un studiu, care încă nu a fost revizuit de alți specialiști, arată că tinerii sunt de șase ori mai predispuși să dezvolte miocardită în urma infectării cu coronavirus decât după vaccinare.

Astfel, CDC subliniază că beneficiile vaccinării anti-COVID depășesc riscurile.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.