Tânărul a încercat, astfel, să obțină răspunsurile la cele 26 de întrebări ale probei teoretice cu ajutorul unor mijloace tehnice audio-video de comunicare la distanță.

„Moș Nicolae nu a fost prea generos cu un tânăr din nordul județului Giurgiu, care a venit hotărât să fraudeze examenul auto. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a fost prins cu aparatură de comunicaţii lipită pe corp, în timpul examenului pentru obţinerea permisului de conducere”, au scris, într-o postare pe Facebook, reprezentanții Prefecturii Giurgiu.

Era a patra oară cand tânărul s-a prezentat să susțină proba de sală a examenului, iar la încercarea precedentă tânărul nu a reușit să răspundă corect nici măcar la o singură întrebare.

„Disperat că obținuse 0 puncte a treia oară, el s-a gândit că n-ar fi rău să testeze vigilența oamenilor legii, s-a prezentat la examen și nu a durat mult până să fie prins de lucrătorii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Auto Giurgiu. Asupra tânărului au fost găsite mai multe fire lipite pe corp și alte echipamente cu un telefon mobil”, au precizat reprezentanții Prefecturii Giurgiu.

Cazul acestuia a ajuns în atenția structurii judiciare din cadrul Poliției municipiului Giurgiu, pentru a efectua cercetări.

Conform prefecturii, tentativa de luni, 6 decembrie, este prima încercare de fraudare a examenului auto, în anul 2021, în judeţul Giurgiu, însă la nivel naţional au mai existat situaţii de acest fel. Ultima tentativă de fraudare a examenului teoretic pentru obținerea permisului auto identificată la Giurgiu a fost în anul 2018.

Citeşte şi:

Parlamentul masculin. PSD are mai multă încredere în femeile parlamentar decât USR

Apar cazurile de gripă: sunt de 11 ori mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut și de 5 ori mai puțini români vaccinați. Ce spun specialiștii

Călin Popescu-Tăriceanu, achitat de Curtea Supremă într-un dosar în care era acuzat de abuz în serviciu

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
Orașul din România care se micșorează în fiecare an. Poate să dispară, care e explicația incredibilă
Playtech.ro
Orașul din România care se micșorează în fiecare an. Poate să dispară, care e explicația incredibilă
Om de afaceri sibian, găsit mort în pădurea Băneasa din București. Alexandru Coman era dispărut de trei luni
Observatornews.ro
Om de afaceri sibian, găsit mort în pădurea Băneasa din București. Alexandru Coman era dispărut de trei luni
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta