Un tânăr de 20 de ani din Alba Iulia a găsit miercuri pe stradă un card bancar și a făcut mai multe plăți de sub 100 de lei cu acesta. Aflat sub control judiciar pentru alte fapte, el a fost prins după o zi de polițiști și reținut. Bărbatul a cheltuit în total 800 de lei de pe card, potrivit Digi24.
Poliţiştii din Alba Iulia au informat că l-au identificat şi reţinut joi pe tânăr, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
„La data de 6 octombrie 2021, acesta ar fi găsit, pe o stradă din cartierul Cetate al municipiului Alba Iulia, un card bancar, pe care, în loc să îl predea autorităţilor sau persoanei care l-a pierdut, l-ar fi utilizat, la diverşi comercianţi, efectuând un număr de 12 plăţi, cu valori mai mici de 100 de lei. Prejudiciul total cauzat este în valoare de 800 de lei”, se precizează în comunicatul transmis de polițiști.
Tânărul nu este la prima abatere. El era cercetat sub control judiciar pentru alte fapte penale, în principal furturi, săvârşite în lunile august şi septembrie.
El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.