Un tânăr de 18 din Craiova este cercetat pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, după ce a reclamat că trei persoane l-au agresat şi i-au furat 800 de lei, însă poliţiştii au stabilit că şi-a înscenat furtul, iar în realitate a pierdut suma respectivă la jocuri de noroc, informează News.ro.
Tânărul de 18 ani din Craiova a alertat Poliția și a reclamat că trei persoane necunoscute l-ar fi lovit cu pumnii în zona feţei şi a toracelui și i-au sustras 800 de lei.
Polițiștii au audiat martori şi au vizionat imagini înregistrate de camerele de supraveghere și au stabilit că reclamația tânărului nu se confirmă.
Potrivit IPJ Dolj, tânărul a mers la o sală de jocuri de noroc situată pe bulevardul Nicolae Titulescu, unde a jucat suma de 800 de lei, pe care a pierdut-o.
Conform sursei citate, inducerea în eroare a organelor judiciare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.