Un tânăr din Iași a găsit un portofel doldora de bani și s-a dus direct la Poliție, unde l-a predat. Acolo s-a întâlnit cu păgubitul, care i-a mulțumit pentru fapta sa. În portofel se aflau 4.700 de lei, iar tânărul a spus că nu s-a gândit nici o clipă să-i păstreze.
Vlad se plimba prin Parcul din Tg. Cucu, iar la un moment dat a găsit portofelul pe o bancă. El a spus că nu s-a gândit niciun moment să oprească banii, întrucât s-a pus în situaţia celui care i-a pierdut, relatează ziaruldeiasi.ro.
Tânărul s-a dus la Sectia 3 Politie, unde a lăsat portofelul şi a povestit cum s-a întâmplat totul. Păgubitul a ajuns și el la secție unde s-a întâlnit cu tânărul, căruia i-a mulţumit şi l-a felicitat.
După ce şi-a recuperat portofelul, bărbatul a declarat că gestul tânărului este de apreciat şi de urmat pentru ceilalţi cetățeni. Vlad a primit felicitări şi de la poliţişti care îi îndeamnă pe toţi oamenii să procedeze la fel într-o situaţie similară.
Sursa foto: Ziarul de Iași