Potrivit raportului șefului poliției districtuale din Kandahar, bărbatul și-a ucis copiii cu un cuțit și apoi i-a îngropat. Fapta odioasă, a continuat șeful poliției, a fost cauzată de situația precară economică a părintelui și de faptul că cei trei copii erau trimiși să cerșească, pentru ca familia să aibă ce mânca.
Cel mai mare dintre copii avea 13 ani, al doilea – 9 ani, iar cel mai mic – 6 ani.
Șeful poliției a spus că tripla crimă a avut loc sâmbătă seara, iar tatăl, al cărui nume este Naqibullah, a fost mai târziu arestat de forțele Emiratului Islamic. El și-a mărturisit crimele și se spune că suferă de probleme de sănătate mintală.
Mullahul Abdul Razzaq a adăugat că oamenii obișnuiau să-l insulte și să-l umilească pe bărbat pentru că micuții lui cerșeau.
Oficialii din districtul Dand au spus că au dezgropat cadavrele copiilor și le-au îngropat din nou.
Organizația Națiunilor Unite a avertizat la sfârșitul anului trecut că economia afgană se află în „cădere liberă” și că, dacă nu se iau imediat măsuri decisive și pline de compasiune, ar putea dispărea populații întregi.
Coordonatorul ONU pentru ajutoare de urgență, Martin Griffiths, a declarat: „23 de milioane de oameni se confruntă cu foamea, copiii subnutriți sufocă instituțiile de sănătate, 70% dintre profesori lucrează fără plată și milioane de elevi nu au școală.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_691e702a45716491f6bb8b6219fcc775.jpg)
Când sprijinul internațional pentru dezvoltare este sistat, serviciile sociale de bază de care depind toți afganii se prăbușesc. Familiile nu au numerar pentru tranzacțiile de zi cu zi, în timp ce mărfurile-cheie sunt vândute cu prețuri exorbitante”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0efb05065b0b7b4c9a0ff088239938cf.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_7139952f92a963232273d4968e1ec6bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0825b7611d92c28aa669acff9bbb77c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5889f5d8df714d29d4fe27cdfbe82d7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_ad4a5113bcd2a9aed7cdfc29a12d68b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a07ec5a2fa536d061ee11a7d16e5b545.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_93ac9234946097385e2d206a9b9b7711.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c13f39c55b0e1835a5d444e64f5c2748.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.