Traducătorul srilankez care s-a implicat recent în cazul celor 36 de conaționali de-ai săi concediați, legați cu șoricei de plastic și abandonați în fața aeroportului Otopeni de către fabrica de confecții botoșăneană GT Company, continuă să-i sprijine pe lucrătorii străini care trec prin situații asemănătoare de abuz în România.
Ruban Jayathas a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a acoperi o parte din cheltuielile de găzduire pentru 14 srilankezi, dintre care patru veniți de la Botoșani, după ce au fost infectați cu COVID-19 lucrând în fabrica celor de la GT Company. Ceilalți zece au fost, de asemenea, concediați abuziv de la firme din București și Constanța.
În prezent, toți cei 14 muncitori sunt la București, iar costurile cu cazarea lor sunt acoperite din fonduri proprii de către Ruban.
Campania de strângere de fonduri este găzduită pe site-ul GoGetFunding.
Pentru că srilankezii nu se pot întoarce în aceste momente în țara lor, care și-a închis spațiul aerian la începutul pandemiei, traducătorul încearcă să le găsească noi locuri de muncă. Însă acest proces durează, pentru că odată găsit un angajator, sunt necesare 30 de zile pentru obținerea unor noi avize de muncă de la Imigrări.
Cei care vor să doneze pentru găzduirea muncitorilor srilankezi în București pot găsi campania pe GoGetFunding.
foto: Răzvan Luțac