Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care se afla în vacanţă în Noua Zeelandă, s-a îmbătat, s-a dezbrăcat şi pentru că s-a rătăcit a ajuns să doarmă în patul altei camerei de hotel, fără permisiunea ocupanţilor de drept.
Turistul a plecat din barul în care s-a îmbătat în compania unei necunoscute însă pe drum s-a rătăcit de aceasta şi a doua zi dimineaţă s-a trezit lângă un cuplu foarte mirat de incident.
“A fost foarte surprins să se trezească lângă două persoane, mai ales că era în fundul gol”, a declarat poliţia locală.
În timp ce bărbatul bine ameţit de alcool dormea nestingherit în patul matrimonial, femeia s-a ascuns în baie iar soţul ei s-a certat cu angajaţii hotelului.
Intrusul, care nu avea nici un fel de haine sau acte asupra lui, a fost condus de poliţie în camera sa de hotel deoarce bărbatul şi femeia peste care a intrat nu au făcut reclamaţie.