Atacul ursului a avut loc vineri seara în spatele unei clădiri a fermei, „la 50 de metri de zona locuită”, precizează Consiliului Judeţean (CJ) Harghita.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a precizat, într-un material video postat pe Facebook, că evenimentul a avut loc vineri seara şi pagubele provocate sunt foarte mari pentru gospodarul în cauză.

„Din păcate, ursul iar a atacat în judeţul Harghita, într-o gospodărie din comuna Şimoneşti, sat Cădaciu Mare, şi a omorât 42 de capete de oi şi mioare sau miei şi mai multe au fost rănite, aşadar şi acestea trebuie să fie ori sacrificate, ori vor muri. (…) Deci, nu este Ok că în judeţul Harghita atacurile de urs sunt repetitive, aproape în fiecare săptămână, şi au un efect atât de mare”, a spus Borboly.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a transmis un mesaj RO-Alert, după ce în satul Cădaciu Mare, comuna Şimoneşti, a fost semnalată prezenţa unui urs.

Borboly mai spune că legislaţia privind atacurile urşilor „nu este perfectă” şi că există o temere în rândul primarilor de a folosi pârghia legislativă care le permite să ia decizia împuşcării urşilor periculoşi care vin în intravilanul localităţilor şi provoacă pagube.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Observatornews.ro
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI